“One doesn’t stop seeing. One doesn’t stop framing. It doesn’t turn off and on. It’s on all the time.” — Annie Leibovitz
Primii pași
Pasiunea pentru fotografie, pentru că în primul rând este o pasiune, a început din momentul în care am văzut, prima oară, un aparat foto digital. Mă fascina cum poți avea un device, cu care, apăsând un buton, poți imortaliza ce vezi în fața ochilor. Ca să-mi întelegi surprinderea trebuie să întelegi că, în perioada aia, telefoanele nu aveau camere și aparatele digitale erau destul de puțin răspândite. Nu cred că mai e nevoie să spun că urmatorii bani strânși s-au dus spre un astfel de aparat, iar acum stau și scriu descrierea asta înconjurat de o colecție de aparate pe film care este la un pas de a scăpa de sub control.
Studioul
Am făcut o bună perioadă strict fotografie de modă și beauty în studio. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, dacă ar urma să spui: „Dragoș, fă-ne frumosi!”, ai venit unde trebuie! Mi se mai spune și îmblânzitorul luminii. Știu să vă pun în cea mai bună lumină și la propriu și la figurat.
Eu
Cea mai de preț rasplată o consider un feedback pozitiv. Ador oamenii pasionați de ceea ce fac, indiferent de domeniu și consider că dacă lupti mereu sa fii mai bun, n-ai cum s-o dai în bară. Nu plec de acasă cu planul făcut, fiecare cuplu e diferit, așa că prefer să vedem ce ne rezervă ziua. Îmi place să fiu cât mai „nevăzut” și să vă documentez ziua, nu s-o decid pentru voi.
- îmi place să mă trezesc dimineața pentru un espresso bun…
- deși orele la care adorm înseamnă că nu fac asta prea des.
- când adorm târziu, de obicei o fac re-privind un film vechi, cu gangsteri, a 7-a oară.
- am o problemă cu aparatele foto pe film, încep să se adune cam multe.
- îmi place pizza…
- deși pasiunea pentru sală nu se prea împacă cu asta.
- ador soarele pentru energia pe care mi-o transmite.
Voi
Îmi plac mirii care înțeleg că nunta ar trebui să fie cea mai fericită zi a lor și care nu se lovesc de orice detaliu care ar împedica asta. Dacă te distrezi la fel de bine chiar dacă decoratorul a adus baloane roz în loc de magenta este foarte posibil să ne întelegem de minune. Sunt fotograful pe care poți da vina la părinți pentru cele 20 de minute de întarziere la local. Chiar dacă le veți folosi să vă rupeți puțin de agitația zilei și nu pentru sedinta foto așa cum ar trebui! Rămâne secretul nostru.
Dragoș Stoenică ‐ fotograf de nuntă